9 mai- Ziua Independenței de Stat a României, dar și Ziua Europei

Ziua de 9 mai, are o semnificaţie deosebită pentru poporul român, pentru cetăţenii Uniunii Europene dar şi pe plan mondial graţie evenimentelor însemnate asociate acestei date cu adevărat istorice.

Astăzi, 9 mai sunt comemorate Ziua Independenței de Stat a României dar și Ziua Victoriei Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și Ziua Europei.

„La Sibiu, în contextul epidemiologic actual, acest moment istoric a fost celebrat în cadru restrâns, cu respectarea tuturor măsurilor de distanţare socială.”, transmit reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

În acest an, într-o manieră adaptată contextului în care ne aflăm, Prefectul județului Sibiu, a depus astăzi la ora 10:30, o coroană la monumentul „Memorial 89”.

Întrucât în acest an nu a fost organizată o ceremonie, Prefectul județului Sibiu, transmite pe această cale un mesaj cu ocazia acestei zile semnificative.

„Trăim vremuri ce ne fac să prețuim mai mult ca oricând tot ce avem. 9 mai este o zi încărcată de evenimente istorice, care ne responsabilizează tot mai mult. Anul trecut, Sibiul a sărbătorit Ziua Europei alături de toți liderii Uniunii Europene, în Piața Mare a orașului. Astăzi, trăim cu bucurie și mândrie, această amintire frumoasă.
Totodată astăzi se împlinesc 75 de ani de la de la încheierea în Europa a celui mai mare conflict militar din istoria lumii. Acum, mai mult ca oricând, se resimte solidaritatea tuturor europenilor, o solidaritate ce sper să o manifestăm și după ce vom depăși încercările acestor zile.
Nu în ultimul rând, pentru noi, românii, de 143 de ani, în 9 mai marcăm Ziua Independenței de Stat a României, zi când Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, spunea în fața deputaților țării: ”Suntem o națiune liberă și independentă!”, discurs urmat de adoptarea rezoluției prin care a fost proclamată independența. Să fim așadar recunoscători înaintașilor noștri pentru ceea ce avem astăzi: o țară liberă și independentă.
La mulți ani, Europa, la mulți ani europeni!” transmite prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.

 

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *