3.538 de absolvenți ai claselor a VIII-a sunt înscriși la Evaluarea Națională

3.538 de absolvenți sibieni ai claselor a VIII-a încep, mâine, probele scrise ale Evaluării Naționale, cu examenul la Limba și literatura română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, 348 elevi nu pot participa la examen, deoarece nu au situația școlară încheiată, corigenți, repetenți. Ei sunt prima generație de elevi cărora li se va măsura temperatura corporală și vor trebuie să susțină examenul cu masca pe față timp de două ore.

Evaluarea Națională începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.  Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14 (în centrele de examen). Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Probele încep la ora 09:00 au loc în 4.337 de centre de examen și sunt monitorizate audio-video. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16 – 19) și 23 iunie (în intervalul orar 8 – 12). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

Potrivit MEC, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc).

 

Social Media:

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *