Ioan Cindrea

Noi liste pentru PSD Sibiu

psd-sibiu

Partidul Social Democrat a depus la Biroul Electoral Județean listele cu candidații la alegerile parlamentare din acest an.

După demisia lui Ioan Cindrea și numirea ca președinte interimar a lui Ovidiu Sitterli, organizația județeană a PSD Sibiu, a adus nume noi în lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Ovidiu Sitterli, Viorel Arcaș, Avram Nicolae și Catrina Maria-Manuela sunt noile nume apărute pe locurile eligibile din actuala listă. O altă surpriză este poziționarea lui Ioan Terea pe locul 2 la Camera Deputaților, după ce inițial, acesta ocupase în vechea listă primul loc la Senat. În momentul de față PSD Sibiu, încercă să găsescă o cale de a coagula toate energiile pozitive din partid, pentru a obține un rezultat cât mai bun. După ce Ioan Cindrea și-a depus demisia de la conducerea PSD Sibiu, acesta a decis să renunțe și la funcția de consilier județean. Ziarul Star Sibian vă prezintă lista candidaților PSD Sibiu la alegerile parlamentare din acest an.

Pentru Senat:

  1. ARCAȘ Viorel
  2. AVRAM Nicolae
  3. CRĂCIUN Iulia-Cătălina
  4. SIMTION Claudia-Mery
  5. BICHICEAN Pavel

Pentru Camera Deputaților:

  1. SITTERLI Ovidiu-Ioan
  2. TEREA Ioan
  3. CATRINA Maria-Manuela
  4. MARIN Horațiu
  5. DRAGOMAN Ioan
  6. COLCERIU Elena Manuela
  7. PRESECAN-GÂNDILĂ Beneamin
  8. MITREA Vasile-Tiberiu

Ioan Terea şi Ioan Cindrea deschid listele PSD Sibiu pentru Senat şi Camera Deputaţilor

candidati-psd-sibiu

Organizaţia Judeţeană PSD Sibiu, a stabilit prin vot, candidaţii pentru alegerile din 11 decembrie 2016.

Candidaţii PSD Sibiu, pentru Senat sunt: Ioan Terea – Directorul Direcţiei Silvice Sibiu, Cosmin Cornel Dinică- administratorul unei societăţi comerciale şi Iulia Cătălina Crăciun – viceprimarul comunei Şelimbăr. Pentru Camera Deputaţilor, PSD Sibiu propune următorii candidaţi: Ioan Cindrea, Radu Lucian, Manuela Rascarache, Adelaida Fulea, Elena Colceriu şi Beneamin Gândilă Presecan. O surpriză de proporţii o reprezintă faptul că senatorul Viorel Arcaş, nu apare pe listele PSD Sibiu, lucru care a stârnit diverse discuţii în organizaţia judeţeană a partidului, câţiva primari fiind de-a dreptul uimiţi de acest aspect. Ca drept urmare, organizaţia judeţeană PSD, a decis în şedinţa din 16.09.2016, dizolvarea biroului PSD Mediaş şi numirea ca preşedinte interimar a consilierului judeţean Mariana Tarniţă,  care va organiza în perioada următoare noi alegeri interne pentru organizaţia de femei şi tineret a PSD Mediaş. În conformitate cu prevederile statutului PSD, propunerile organizaţiei PSD Sibiu au fost transmise spre validare Comitetului Executiv Naţional, care va stabili lista finală.

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Sibiu

sigla-dna

Procurorii anticorupţie au efectuat luni, noi percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, fiind vizate contractele demarate de vechea conducere a instituţiei.

Percheziţiile DNA îl vizează în mod direct și pe Ioan Cindrea, cel care a condus Consiliul Județean Sibiu în perioada iunie 2012 – martie 2016. Procurorii verifică contractele încheiate pe parcursul mandatului lui Ioan Cindrea fiind vorba de contractele de mentenanță a site-ului CJ Sibiu și de aprovizionare cu diferite materiale de curățenie și catering. “Sunt acţiuni ale DNA în continuarea celor din luna aprilie. Se solicită documente de la serviciile vizate”, a declarat Ioana Capatana, purtătorul de cuvânt al CJ Sibiu. Anchetatorii susţin că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, în perioada mandatului, ar fi favorizat agenți economici, inclusiv firma ginerelui său, a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziții publice organizate de instituție.

Alianţă PNL – FDGR pentru Consiliul Judeţean Sibiu

CJ SIBIU CONSTITUIRE (4)

Conform datelor primite de la Biroul Electoral Județean, PNL a câștigat în urma alegerilor locale 13 consilieri județeni, PSD are 12 consilieri, iar FDGR – opt. PNL a avut 51.195 voturi (39,39%), PSD – 43.318 voturi (33,33%), iar FDGR – 27.566 voturi (21,21%). Numărul total de voturi a fost de 129.954.

Vă prezentăm noi membri ai Consiliului Judeţean Sibiu: PNL – Daniela Cîmpean, Luca Marcel, Constantin Șovăială, Simion Săsăujan, Vlad Vasiu, Gheorghe Vingărzan Sterp, Florin Adrian Popa, Florin Neag, Gheorghe Silvian Sorici, Marcela Maria Răulea, Laszlo Attila Mihucz, Mihai Mircea, Corina Simona Dăncilă. PSD – Ioan Cindrea, Mihai Sămărghițan, Constantin Oprean, Radu Chicea, Lucian Cioca, Ioan Terea, Răzvan Slavu, Gîndilă Beneamin Presecan, Nicolae Avram, Ovidiu Nicoară, Daniel Cermonea, Mariana Tarniță. FDGR- Paul Jurgen Porr, Martin Bottesch, Christine Manta Klemens, Beatrice Ungar, Ilse Philippi, Friedrich Gunesch, Wiegand Helmut Fleischer, Eduart Wellman.

Ioan Cindrea a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD

IOAN CINDREA

Preşedintele Partidului Social Democrat Sibiu, Ioan Cindrea, a demisionat duminică, în urma unei ședințe a Comitetului Executiv PSD, din toate funcțiile de conducere deținute în partid, până la soluționarea problemelor din justiție.

În locul acestuia a fost desemnat senatorul Viorel Arcaș, care va ocupa funcţia de președinte interimar al Organizației Județene, până la organizarea de noi alegeri. “În ședința Comitetului Executiv PSD, întrunit în această după amiază, am transmis decizia mea de a demisiona din toate funcțiile de conducere deținute în Partidul Social Democrat, până la soluționarea problemelor din justiție. Membrii Comitetului Executiv au acceptat demisia mea și l-au desemnat ca președinte interimar al Organizației Județene PSD Sibiu pe senatorul Viorel Arcaș, până la organizarea de noi alegeri, conform statutului PSD”, a declarat ex-președintele PSD Sibiu.

Cindrea către Iohannis: Îl rog public să stopeze acest stil de a face politică

IOAN CINDREA

Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu, i-a transmis în cadrul unei conferințe de presă lui Klaus Iohannis că s-a molipsit de “stilul dâmbovițean de a face politică”.

”Am spus că vom face o campanie pozitivă, mai cu seamă că unul dintre candidați este din Sibiu și am vrut să demonstrăm că în Sibiu se poate face o campanie pozitivă. Din păcate, ultimele declarații ale domnului Iohannis, nefundamentate, care nu au nicio legătură cu realitatea, mă obligă să intervin și să pun capăt unor informații vehiculate de domnul Iohannis pe care chiar nu-l înțeleg. Nu-i face cinste ca sibian și nu îl caracterizează, spun eu. Dar cred că a devenit molipsitor stilul dâmbovițean de a face politică. Face acuzații în ce privesc evoluția taxelor și impozitelor fără niciun fundament. Nu au nicio legătură cu realitatea afirmațiile că în perioada anului viitor, guvernul va majora impozitele și taxele. Eu vreau să prezint ceea ce a prezentat iei ministrul finanțelor și premierul României. În ultimii ani nu au fost introduse impozite și taxe noi, ba din contră, s-a redus TVA-ul la pâine, e o măsută care beneficiază toți românii. S-a redus CAS-ul cu 5 procente și s-au comasat aproximativ 100 de taxe și tarife para-fiscale. Eu cred că aceasta este realitatea și nu alta”, a declarat Cindrea.

Contracte de finaţare pentru 11 primării din judeţ

contracte

Zilele acestea, 11 primari din judeţul Sibiu au semnat la Consiliul Judeţean contractele de finanţare sau actele adiţionale aferente rectificării bugetare din cadrul OUG 28/2013 Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

În urma acestei rectificări judeţul Sibiu a primit pentru investiţiile proprii şi investiţiile primăriilor suma de 18 milioane de lei. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală sunt sprijinite 49 de proiecte la nivelul judeţului Sibiu pentru 30 de unităţi administrativ teritoriale. Anul acesta judeţul Sibiu a primit 49 de milioane de lei. Iniţial judeţului Sibiu i-au fost alocate 25 de milioane de lei. În urma rectificării bugetului de stat în luna august judeţului Sibiu i-au revenit 6 milioane de lei, iar în luna octombrie alte 18 milioane de lei distribuite unităţilor administrativ teritoriale cu un stadiu avansat al lucrărilor, respectiv al achiziţiilor şi care şi-au luat angajamentul că vor cheltui banii până la finalul anului.

Acte de proprietate pentru 200 de familii de romi din Moşna

Romi Mosna

Peste 200 de romi din Moşna au participat la prezentarea publică a proiectului cu finanţare nerambursabilă „Dreptul la proprietate”, finanţat în cadrul programului guvernamental „Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor” derulat de Agenţia Naţională pentru Romi.

La prezentarea care a avut loc in Căminul cultural din Moşna au particpat: Daniel Vasile, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Petre Duca, consilier judeţean, Eugen Roba, primarul comunei Moşna. „Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le realizează Agenţia Naţională pentru romi la nivelul întregii ţări. În judeţul Sibiu este al doilea proiect, după cel de la Iacobeni şi se desfăşoară în două localităţi cu o pondere însemnată a populaţiei rome. Este un proiect important pentru că oferă posibilitatea localnicilor să obţină acte de proprietate şi doar aşa vor avea acces la educaţie, asistenţă socială, locuri de muncă, la un trai mai bun. Am încrederea că proiectul va continua şi anul viitor şi în alte localităţi din judeţul Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

IOAN CINDREA: “pensiile, salariul minim şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap ar putea creşte din 2015″

IOAN CINDREA

Ieri a avut loc prima conferinţă de presă susţinută de organizaţia PSD în perioada campaniei electorale. Iată declaraţia dată de Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu:

” Veştile bune ale finalului de an – pensiile, salariul minim şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap ar putea creşte din 2015. Am impus un nou model – creştere economică şi solidaritate socială. De asemenea, începând cu ianuarie 2015, indemnizaţiile persoanelor cu handicap vor fi majorate cu indicele preţurilor de consum. Cea mai mică indexare, cel mai mic nivel va fi de 16%. În noul buget există posibilitatea ca pensiile să fie indexate cu până la cinci procente. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, este nevoie să continuăm modelul impus de actuala guvernare, ceea ce înseamnă Victor Ponta preşedinte şi un guvern care să continue această linie……

Prefectul Ovidiu Sitterli s-a căsătorit

Fam. Sitterli

Prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli s-a căsătorit religios astăzi 04.10.2014, după ce în luna martie a acestui an a avut căsătoria civilă .

Prefectul Sibiului este în vârstă de 42 de ani iar soţia, Carmen Natea este cu an an mai mare. Ea lucrează în prezent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, fiind medic pe specializarea diabet, nutriţie şi boli metabolice. De asemenea este şef de lucrări la specializarea nutriţie şi dietetică în cadrul Facultăţii de Medicină ”Victor Papillian” din Sibiu. Timp de mai mulţi ani, a fost purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. La petrecerea organizată la hotelul Hilton din Sibiu au participat invitaţi de seamă, precum Victor Ponta, Nicolae Bănicioiu, Ioan Cindrea, Ioan Banciu dar şi mulţi alţi invitaţi din mediul politic şi nu numai.

Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado