Fundaţia Polisano dotează Spitalul de Pediatrie Luther cu o staţie de sterilizare a apei

surgeon

Proiectul a fost cofinanţat prin Maratonul Internaţional Sibiu 2017 şi se inscrie într-un demers mai larg de modernizare şi renovare a Spitalului de Copii Sibiu.

Aproape 500 alergători şi 200 susţinători s-au implicat pentru colectarea fondurilor necesare acestei acţiuni. „Din momentul în care am aflat că proiectul este selecţionat pentru a participa la Maratonul Internaţional Sibiu, ne-am concentrat eforturile pe mobilizarea unui număr cât mai mare de alergători. Am conceput acest proiect datorită  gravităţii infecţiilor nosocomiale din spitalele româneşti, şi pentru că vrem să contribuim la oferirea unor condiţii moderne şi sigure în spital copiilor sibieni. În orice spital din Europa occidentală, apa folosită de chirurgi sau în secţiile de terapie intensivă este sterilizată pentru a elimina germeni potenţial periculoşi transmisibili prin apă. Achiziţionarea acestui sistem pentru Spitalul de Copii din Sibiu este un pas înainte în modernizarea acestuia la standarde europene”, spune Cătălina Costache, director executiv al Fundaţiei Polisano. „Mobilizarea comunităţii sibiene a fost exemplară. Am avut alergători de la firme şi instituţii locale mari- Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul Polisano, NTN-SNR Rulmenţi, Marquardt, Takata, Continental, Auchan Sibiu, etc., dar şi de la firme mai mici, care şi-au încurajat angajaţii să se implice în această cauză importantă pentru comunitate. Mulţi dintre aceştia au alergat sau au susţinut un proiect umanitar pentru prima oară. Aceasta ne demonstrează că puterea exemplului funcţionează în comunitatea noastră, devenind mai pregnantă de la an la an”, a adăugat aceasta.

În 2018, Fundaţia Polisano doreşte să continue parteneriatul cu Spitalul de Pediatrie Sibiu şi să achiziţioneze aparatură de specialitate pentru diagnosticarea rapidă şi non invazivă a bolilor cardiace la copiii internaţi. „Iniţiativa Fundaţiei Polisano este binevenită şi ne bucurăm de sprijinul lor, atât pentru investiţiile în sistemul de sterilizare a apei, cât şi pentru diagnosticarea bolilor cardiace la copii. Obiectivul nostru este comun, şi anume îmbunătăţirea siguranţei şi a sănătăţii copiilor internaţi la Spitalul de Pediatrie. Cei care doresc sa sprijine acest proiect se pot conecta pe site-ul internet al Maratonului Internaţional Sibiu 2018 şi vota pentru proiectul „Inimi sănătoase- Spitalul de Pediatrie Sibiu”, ne-a declarat dr. Stelian Banciu, managerul Spitalului de Pediatrie Sibiu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado