Ample acțiuni de combatere a comerțului ilicit

comerț ilicit

În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu au organizat și desfășurat ample   acțiuni de prevenire și combatere a activităților comerciale ilicite în municipiul Sibiu și în localitățile limitrofe.

19 agenți economici au fost verificați, a fost constatată o infracțiune, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale și s-au confiscat bunuri și produse alimentare în valoare de peste 30.000 de lei. Pe parcursul celor 4 zile, polițiștii sibieni și inspectorii din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu au verificat 19 agenți comerciali care au drept obiect al activității comerțul cu produse alimentare și nealimentare. Cu această ocazie, în cazul  a 12 unități comerciale au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 61.000 de lei și au fost confiscate aproximativ 200 kg de carne și produse din carne, în valoare de 3.500 de lei. Principalele nereguli constatate au fost comercializarea de produse fără documente de proveniență, respectiv punerea în vânzare a  unor produse al căror termen de valabilitate era expirat. De asemenea, în data de 3 decembrie, cu ocazia verificărilor efectuate în zona Târgului Obor din municipiul Sibiu, au fost identificați și prinși doi bărbați ca recomercializau articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse cosmetice cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. Cei doi bărbați, ambii cu vârsta de 38 de ani, domiciliați în jud. Dolj, aveau asupra lor pentru comercializare marfă în valoare de 27.000 de lei, confiscată de polițiști după ce, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că nu prezentau caracteristicile produselor originale a căror marcă o purtau.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado